.

Clever Taxi continuă și în luna iulie campania de accesibilizare a călătoriilor pentru cei 100.000 de clujeni care au făcut comandă de taxi prin aplicație. Toate cursele efectuate în Cluj-Napoca vor beneficia de un tarif redus cu 50% la plata cu cardul, prin serviciul CleverPay, pe întreaga perioadă a lunii iulie. "În luna iunie, am scăzut tariful de călătorie la 0,80 lei per kilometru la plata prin CleverPay, iar clujenii au reacționat pozitiv la acest demers. Ca urmare a ratei de adopție din ce în ce mai mare pentru plata cu cardul în Cluj, Clever Taxi oferă o reducere de 50% la toate cursele achitate prin card bancar, pe toată perioada lunii iulie, susținând astfel misiunea noastră de modernizare a transportului în regim taxi. Ne dorim, de asmenea, ca plata prin CleverPay să devină cea mai accesibilă variantă pentru toți clienții noștri. Toate cursele realizate prin Clever Taxi, indiferent de modalitatea de plată, au cost final fix, acesta nefiind influențat de cerere, de timpul petrecut în mașină sau de alți factori externi”, precizează Mihai Rotaru, CEO Clever Taxi.
 
Toate costurile promoției de 50% la plata cu cardul sunt acoperite de Clever Taxi. Costul final al unei curse în platforma Clever Taxi este calculat fix, fără a suferi modificări în funcție de cerere sau de alți factori externi. 
 
Cursele realizate prin plata cu cardul în Clever Taxi devin astfel cea mai ieftină metodă de călătorie, luând în comparație cursele cu plata cash sau cursele realizate prin aplicațiile de transport alternativ tip ridesharing, acolo unde există mai mulți factori de calcul ai costului final, inclusiv timpul petrecut în mașină.
 
 
Clever Taxi, liderul pe piața aplicațiilor de e-hailling, a lansat în ianuarie 2018, în premieră la Cluj-Napoca, cea mai sigură și eficientă metodă de a plăti cursa de taxi.
 
În Cluj, timpul mediu de găsire a unei mașini este de 7 secunde, iar șoferul ajunge la pasager în 3 minute. Ratingul mediu al șoferilor Clever Taxi este de 4.9/5 stele. Reducerea cu 50% a tarifului  reprezintă modul în care Clever Taxi transformă plata cu cardul în aplicație cea mai accesibilă variantă pentru toți utilizatorii, susținând modernizarea și eficientizarea transportului urban.