.

Comerțul electronic cu plata online prin card bancar a crescut în 2008 cu 53% față de 2007, ajungând la valoarea de 53,1 milioane euro și un număr de 652.000 tranzacții, conform datelor RomCard. Dintre acestea, în sistemul ePayment au fost înregistrate 541.800 tranzacții, la un volum de 46 milioane euro. Pe parcursul anului trecut, piața online a continuat să se dezvolte, sistemul ePayment atrăgând 270 de comercianți noi. În 2008 companii și instituții precum Vodafone, ID Sarrieri, Say Shops, World Vision, Primăria Timișoara sau Hostway România au decis sa abordeze Internetul ca și canal de vânzare/colectare sau au operat investiții pentru a-și îmbunătăți și consolida poziția pe acest segment.

„Acest fenomen se va intensifica în 2009, mai ales în perspectiva condițiilor economice severe pe plan mondial și național. Internetul este canalul care aduce multe oportunități de vânzare și promovare la costuri mult mai reduse și va fi o parte importantă a strategiei companiilor pentru perioada următoare. Acesta este și motivul pentru care nu consider că vom asista la o scădere a volumelor tranzacționate online sub nivelul anului 2008. Tendința de creștere va continua, într-un ritm mai ponderat, iar pentru finalul anului estimăm o valoare totală a comerțului electronic cu plata online de aproximativ 70 milioane euro", apreciază Carmen Sebe, CEO GECAD ePayment.

În ceea ce priveste produsele comercializate, topul vânzărilor a rămas relativ neschimbat în 2008 față de 2007 produsele telecom ocupând primul loc, cu o pondere de 35%, categorie urmată de turism și transporturi cu 26% și e-tail cu 18%. În același timp însă, în 2008 s-a accentuat procesul de diversificare a pieței, iar cumpărătorii au putut găsi pe Internet o gamă tot mai largă de produse și servicii.

Comerțul electronic a atras și atenția cluburilor sportive dar și a companiilor care activează în mediul artistic. Steaua, Rapid, Mircea Baniciu, Vița de Vie au decis în 2008 să își comercializeze produsele și prin intermediul Internetului. De asemenea, s-a observat o dezvoltare pe verticală a comerțului electronic, apărând magazine online localizate, în special în sectorul turismului și în cel al florăriilor online.

Spre deosebire de 2007 când cele mai mari vânzări au fost înregistrate în ultimul trimestru, cea mai bună perioadă a anului 2008 a fost trimestrul al doilea. Astfel, conform datelor RomCard, în perioada aprilie-iunie s-a înregistrat un volum total de 14 milioane euro, în timp ce în ultimul trimestru valoarea vânzărilor a fost de 13,4 milioane euro. „Vânzările în perioada sărbătorilor de iarnă au crescut cu aproximativ 36% față de aceeași perioadă a anului 2007. Cu toate acestea, în a doua jumătate a anului trecut ritmul de creștere a încetinit ușor față de primele luni, acesta fiind motivul pentru care perioada sărbătorilor de iarnă nu a reușit să atragă cele mai multe vânzări", explică Marin Mitroi, Director General RomCard.