.

evoMAG estimează pentru anul acesta o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de euro, în creștere cu 20% față de cea înregistrată la finele anului trecut. Avansul evoMAG va fi superior evoluției pieței de retail online IT&C, care va marca anul acesta o majorare de aproximativ 10 – 15% și se va datora, în principal, investițiilor în platforma din spatele site-ului, diversificării portofoliului de produse și a creșterii numărului de comenzi. “Avem toate premisele să credem că anul acesta va fi superior lui 2014 din punct de vedere al vânzărilor. Spre exemplu, în 2014 am avut cu 30% mai multe comenzi decât în 2013. Iar anul acesta, spre deosebire de începutul anului trecut, avem cu 50% mai multe comenzi. Ne vom orienta în 2015 pe diversificarea portofoliului de produse, proces început încă de anul trecut, odată cu vânzarea produselor din segmentul auto, din zona decorațiunilor interioare, securitate și electrocasnice mari. Anul acesta vor intra în oferta noastră și cărți, articole sportive, îmbrăcăminte, încălțăminte și dispozitive wearables”, precizează Mihai Pătrașcu (foto), CEO evoMAG. “Traficul de pe dispozitivele mobile s-a dublat în ultimul an. Astfel, în ianuarie 2014, 11% din traficul evoMAG era generat de platformele mobile. Un an mai târziu, această pondere ajunsese la peste 21%, iar la finalul lui 2015 credem că va urca la 30 – 35%. Acesta este un semn clar că pe parcursul acestui an și în viitor, tot mai multe comenzi vor fi făcute de pe telefoanele mobile, iar mesajele și ofertele noastre sunt văzute mult mai rapid ca în trecut”.

Creșterea numărului de achiziții online coincide însă cu o scădere a valorii medii a unei comenzi. Această tendință se va menține pe întreg parcursul anului, în măsura în care achizițiile din magazinele online se fac într-un ritm mai alert în comparație cu anii trecuți. O altă tendință care va lua amploare anul acesta este utilizarea altor tipuri de platforme pentru navigarea și finalizarea comenzilor în magazinele online.

În acest context, pentru a veni în sprijinul clienților, evoMAG a dat startul campaniei de reduceri de Paști. Astfel, până pe data de 13.04.2015, evoMAG pune la dispoziția clienților sute de produse cu reduceri de până la 64%. În această perioadă, clienții evoMAG vor putea cumpăra la reducere telefoane mobile, tablete, laptopuri, televizoare, imprimante, multifuncționale, roboți de bucătărie, aspiratoare, produse de îngrijire personală și multe altele. Oferta completă și reducerile practicate în această perioadă pot fi accesate aici: http://www.evomag.ro

Despre evoMAG.ro

evoMAG.ro este una dintre cele mai importante companii din industria de comerţ electronic din România. Magazinul online  are, în acest moment, disponibile la vânzare un număr de peste 130.000 de produse din domeniile IT&C, electrocasnice, auto, de îngrijire personală, electrocasnice mari și produse destinate nou-născuţilor. evoMAG.ro a realizat la finele anului 2014 o cifră de afaceri de 17 milioane de euro şi este vizitat zilnic de peste 50.000 de persoane.

evoMAG.ro