
Europa vrea ca Grecia să rămână în zona euro, astfel că este dispusă la concesii, chiar dacă grecii și-au încălcat din nou angajamentele referitoare la reducerea cheltuielilor, potrivit unor surse de la Bruxelles, citate de Mediafax. Zona euro vrea să negocieze cu Grecia relaxarea programului de austeritate. Indiferent de rezultatul alegerilor din Grecia de la sfârșitul acestei săptămâni și indiferent ce guvern va fi format, va fi nevoie de negocieri, potrivit discuțiilor care au loc în cercurile UE, potrivit Financial Times Deutschland. Pentru ca Grecia să rămână în uniunea monetară, liderii europeni nu vor putea refuza concesiile. "Vom face tot posibilul pentru menținerea Greciei în zona euro, atâta timp cât își respectă obligațiile", a declarat marți președintele UE, Herman Van Rompuy.
Troica creditorilor internaționali formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și FMI consideră că Grecia și-a încălcat din nou obligațiile fiscale, potrivit unor surse apropiate situației. În mod oficial, troica cere Greciei să își respecte angajamentele, dar ministrul german de Finanțe Wolfgang Schauble a recunoscut că Grecia nu reușește să urmeze programul de reforme. Odată cu apropierea alegerilor, partidele pro-europene afirmă că sunt împotriva renunțării unilaterale la acordurile cu creditorii, dar se așteaptă să obțină termeni fiscali mai avantajoși. Dacă țările din zona euro vor ca Grecia să rămână în uniunea monetară, atunci nu se vor putea opune unor astfel de negocieri, potrivit publicației.





