.

Ghișeul Bancar (www.ghiseulbancar.ro) a lansat luni 4 iulie 2005 publicația tipărită 'žGhidul creditelor pentru IMM', conținând o analiză amănunțită a produselor de creditare pentru dezvoltarea afacerii.

Ghidul creditelor pentru IMM" editat de 'žGhișeul Bancar' cuprinde, în 68 de pagini color, informații utile privind toate ofertele de credite pentru IMM (incluzând taxe, comisioane, dobânzi, proceduri de lucru etc.) ale băncilor și altor societăți de finanțare. Avantajele și dezavantajele fiecărei oferte, analizele comparative privind valoarea sumei finanțate, costurile și condițiile de creditare și prezentarea în detaliu a fiecărei oferte de credit sunt câteva dintre temele dezbătute în această nouă publicație', a precizat Cornel Dinu, Project Manager 'žGhișeul Bancar'.

'žCa să pui mâna pe niște bani de la bancă, în calitate de mic întreprinzător, trebuie să treci probele de foc ale instituției de credit. Relația dintre o firmă care solicită un împrumut și o bancă nu pare a fi aceea dintre doi parteneri. Principala problemă ce apare atunci când o firmă decide să apeleze la un împrumut se referă la condițiile de creditare. Birocrația, costurile '“ în unele cazuri excesiv de ridicate '“ și garanțiile solicitate de bănci îi sperie pe cei mai mulți dintre întreprinzătorii care intenționează să ia un credit bancar', a evidențiat Cornel Dinu, în cadrul conferinței de presă ocazionată de lansarea publicației 'žGhidul creditelor pentru IMM'.

Băncile își deschid punga pentru tot mai multe IMM-uri
'žDacă în țările civilizate au fost inițiate măsuri de stimulare a spiritului întreprinzător, în România Guvernul și Banca Națională nu fac nimic pentru a facilita accesul micilor întreprinderi la creditele bancare. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care oficialii Băncii Centrale, în frunte cu guvernatorul Mugur Isărescu, declară că băncile ar trebui să acorde mai multe credite firmelor, pentru a sprijini producția autohtonă. Numai că, în mod ciudat, tocmai Banca Centrală este cea care, prin păstrarea, ani de zile, a unor dobânzi uriașe, precum și prin impunerea unor condiții prudențiale excesive băncilor, au făcut inaccesibile creditele destinate IMM-urilor', a declarat Vasile Coman, Redactor Șef ˝Ghișeul Bancar˝.

În ultima perioadă însă, tot băncile au fost cele care au făcut primul pas în relaxarea condițiilor de creditare pentru a acorda mai multe credite micilor întreprinderi.
 'žEste cazul Băncii Transilvania, care a adoptat un sistem rapid și fără garanții imobiliare în cazul sumelor mici, în timp ce bănci precum BRD, BCR sau Raiffeisen Bank au devenit tot mai flexibile în acordarea de finanțări pentru IMM. Acestea acordă acum mult mai ușor credite pentru firme, chiar și fără garanții imobiliare, la dobânzi din ce în ce mai mici și pe perioade de timp tot mai mari', a adăugat Vasile Coman.

Chiar și așa, costuri au rămas ridicate
Dacă ai avut parte de analiza cererii pentru un credit și ai ajuns să afli detaliile 'picante' ale împrumutului bancar, constați că nu prea mai vrei un astfel de credit sau pleci cu gândul că vei găsi și alte soluții. Cei mai mulți ajung să renunțe la un împrumut după ce calculează costurile totale și timpul pierdut până să poată beneficia de acel credit. Dobânzile percepute de băncile românești sunt un fel de dușman pentru IMM-uri.
Dacă în cazul persoanelor fizice, băncile au dus dobânzile la euro la 7% sau pe cele la lei la 9,5% (Volksbank - creditele pentru locuință), când vine vorba de persoane juridice dobânzile nu mai sunt atât de prietenoase.
Majoritatea micilor întreprinzători care au vizitat 'Târgul pentru IMM-uri' era destul de nemulțumită de oferta băncilor și considera dobânzile extreme de ridicate pentru puterea lor financiară.
Dobânzile percepute de bănci la creditele în lei se situează între 14,75% (Pro Credit Bank) și 26%/28% (Piraeus Bank/Banca Românescă). Situația devine un pic mai roz când vezi dobânzile la creditele în euro. Acestea se situează între 6,6% (la Volksbank, dobândă valabilă pentru clienții fideli băncii) și 11,5% (Bancpost, Romexterra Bank) sau chiar 13% (BCR).

IMM-urile sunt nemulțumite de condițiile de creditare
În perspectiva lansării 'Ghidului Creditelor pentru IMM', Ghiseul Bancar a realizat, cu ocazia Târgului pentru IMM de la Romexpo și prin intermediul unui chestionar pe site-ul www.ghiseulbancar.ro, un sondaj printre reprezentanții micilor întreprinderi care caută finanțare pentru dezvoltarea afacerilor.
Reprezentanții micilor întreprinderi chestionați de Ghișeul Bancar sunt nemulțumiți de condițiile în care băncile acordă credite pentru IMM. Printre cele mai frecvente reproșuri se află indisponibilitatea băncilor de a finanța firmele nou înființate, faptul că se cer garanții foarte mari, în principal imobiliare, iar dobânzile sunt destul de ridicate. Chiar și așa, multe IMM-uri ar fi dispuse să obțină finanțare pentru dezvoltarea afacerii, însă apar noi probleme: criteriile de eligibilitate sunt prea dure iar birocrația mare.
Foarte mulți s-au declarat nemultumiți că nici o bancă nu este dispusă să finanțeze noi proiecte de afaceri, fiind necesar un 'istoric' de afaceri. Asta înseamnă că doar firmele cu o activitate profitabilă de cel puțin un an pot aplica pentru obținerea unei finanțări. Așa-numitul credit start-up, pentru înființarea unei noi firme, sunt deocamdată inexistente în ofertele băncilor, chiar dacă cererea este mare.
Faptul că băncile sunt nevoite să se asigure în cazul eșecului afacerii realizate în urma unei finanțări nu poate fi imputat, însă întreprinzătorii se plâng de faptul că garanțiile cerute de instituțiile de finanțare sunt prea mari. Mai toate băncile impun o garanție imobiliară, chiar dacă firma ar dispune și de alte resurse financiare pentru acoperirea riscului.
Birocrația impusă pentru obținerea unei finanțări și lipsa de flexibilitate ale funcționarilor bancari sunt alte două reclamații importante ale clienților băncilor în căutare de o finanțare pentru mica lor afacere.

'Proiectele nu sunt viabile', spun băncile pentru a se apăra
Potrivit unui sondaj în rândul bancherilor realizat de Ghișeul Bancar, băncile spun că principalele motive pentru care refuză solicitanții de credite sunt reprezentate de subțirimea proiectelor propuse de aceștia. Oficialii Băncii Țiriac ne-au precizat că principala problemă întâmpinată în relația cu potențialii clienți persoane juridice este lipsa unui back-ground financiar suficient de solid care să permită întocmirea corectă a proiecțiilor financiare aferente investiției pentru care se dorește finanțare. 'Aceste proiecții nu sunt necesare doar băncii în evaluarea proiectului, ci reprezintă în primul rând un instrument la îndemâna managementului pentru a aprecia fezabilitatea investiției intenționate', subliniază reprezentanții Băncii Țiriac.
'Principalele obstacole cu care se confruntă clienții persoane juridice în accesarea creditelor sunt incapacitatea prezentării spre finanțare a unor proiecte concrete, viabile, existența unor situații deficitare reflectate în evidențele financiar contabile, lipsa garanțiilor, înregistrarea de datorii restante semnificative la bugetele de stat', susțin și oficialii Băncii Transilvania.
La BRD, cel mai des întâlnite motive pentru refuzul aprobării unei cereri de credit sunt reprezentate, conform declarațiilor oficialilor băncii, de fragilitatea structurii financiare și calitatea contrapartidei / riscul afacerii.

Băncile se gândesc la produse noi 'fără garanții'
De la CEC am aflat că în prezent se află în faza de studiu posibilitatea introducerii în oferta de credite a acestei bănci a unui produs, care va putea fi accesat folosind ca garanție numai un plan de afaceri bine documentat și viabil.
Aproape toate băncile chestionate au precizat că în viitorul apropiat vor lansa noi produse de creditare destinate IMM-urilor. Reprezentanții Băncii Țiriac au precizat că 'ne propunem continuarea creșterii ofertei de produse dedicate IMM-urilor, precum și creșterea gradului de adaptare a produselor oferite la specificul clientului'. 'În plus față de cele enumarate anterior, putem adaugă faptul că Banca Țiriac și-a propus dezvoltarea unor parteneriate cu diverse Fonduri de Garantare, în particular cu FNGCIMM, parteneriat menit să faciliteze accesul clienților IMM la finanțare chiar în condițiile în care nu dispun de suficiente garanții', au mai menționat oficialii băncii. Și Volksbank a anunțat că intenționează să lanseze un nou împrumut destinat microîntreprinderilor. 'žCreditul standard pentru IMM-uri disponibil acum este prea dificil pentru clienți. Din cauza condițiilor de eligibilitate, multe firme nu reușesc să se califice pentru a obține un asemenea împrumut. Am hotărât să flexibilizăm produsul... să-l facem mai accesibil și rapid', au subliniat oficialii băncii. Reprezentanții Volksbank au precizat că noul produs 'žseamănă oarecum cu produsul oferit de Banca Transilvania, dacă ne gândim că pentru acest împrumut nu va fi nevoie de garanții prea mari, bazându-ne mai mult pe relația dintre bancă și solicitant'.

Ghișeul Bancar (www.ghiseulbancar.ro) este un site destinat informării publicului larg cu privire la noutățile din domeniul financiar-bancar, precum și pentru promovarea băncilor, a serviciilor și produselor bancare. Disponibil din 15 mai 2004, portalul vine în sprijinul băncilor românești și a clienților lor, furnizând informații, noutăți, opinii și analize despre sistemul bancar. Ghișeul Bancar este un ghid practic on-line care îndrumă și informează beneficiarii serviciilor și produselor bancare. Site-ul se bucură de un puternic caracter informativ, întrunind toate condițiile unei baze de date '“ completă și bine-structurată '“ cu toate produsele și serviciile de pe piața bancară. Funcția de îndrumare a clienților băncilor este dată atât de sfaturile practice disponibile pe site, cât și de materialele de analiză și opiniile specialiștilor.