.

Fondul Monetar Internațional a anunțat că al doilea oficial ca importanță al instituției, John Lipsky (foto), va prelua postul de director general, în lipsa șefului FMI, Dominique Strauss-Khan, arestat și inculpat pentru agresiune sexuală. Un purtător de cuvânt al FMI, William Murray, a precizat că Lipsky se va întâlni cu membri ai consiliului director al FMI pentru a-i informa despre această situație. Boardul director este principalul gestionar al operațiunilor de zi cu zi ale Fondului.

"În conformitate cu procedurile FMI, John Lipsky, primul adjunct al directorului general, va prelua postul de director general în exercițiu pe tot parcursul perioadei în care directorul general nu se află în DC (District of Colombia)", precizeaza Murray.