.

În luna februarie, a fost lansată o noua versiune a platformei software pentru retail SmartCash, dezvoltată de compania Magister Software. Intitulată SmartCash RMS 2014, noua versiune aduce îmbunătățiri majore în ceea ce privește securitatea sistemelor IT din rețele de magazine, oferind comercianților posibilitatea de a-și administra mai bine activitatea prin niveluri diferențiate de acces, colectare mobilă de date și integrare cu platformele e-commerce. Având în vedere numărul mare de clienți ai soluției SmartCash RMS proprietari de lanțuri de magazine cu un număr ridicat de locații, una dintre direcțiile principale de dezvoltare pentru versiunea 2014 a fost simplificarea controlului unui număr mare de utilizatori distribuiți teritorial.

Numărul utilizatorilor SmartCash RMS dintr-un lanț de magazine ajunge în unele rețele de magazine la peste 500. Din acest motiv, sarcina gestionării lor este una extrem de importantă. Odată cu versiunea 2014 administratorii lanțurilor de magazine dispun de un modul de management unificat al utilizatorilor, care permite filtrarea și regăsirea ușoară a acestora, precum și gestionarea unificată a tuturor drepturilor de acces, indiferent de magazinul în care utilizatorul își desfașoară activitatea.

Simultan cu unificarea controlului utilizatorilor SmartCash RMS a fost îmbunătățit și controlul accesului la programe, prin introducerea a diverse functionalități printre care se numără: expirarea automată a parolei, istoricul ultimelor parole utilizate, număr maxim de erori de autentificare etc. În plus, pentru magazine ce dețin dispozitive de autorizare bazate pe cititor de amprentă sau smartcard, a fost adăugată posibilitatea folosirii unei semnături digitale pentru fiecare utilizator.

Începând cu SmartCash RMS 2014 accesul personalului de service autorizat Magister la funcțiile de întreținere a platformei software se face exclusiv pe baza unui cod unic de licență emis individual pentru fiecare consultant în parte, cu o valabilitate anuală. Pe baza acestui nou sistem se poate stabili exact, transparent pentru clientul final, fiecare intervenție asupra programelor în scopul întreținerii acestora.

Odată cu SmartCash RMS 2014 este facută tranziția definitivă a aplicațiilor mobile din platforma SmartCash RMS către sistemul de operare Android. A fost introdusă o nouă aplicație mobilă, denumită SmartCash Mobility pentru Android, destinată a opera preinstalată pe noua serie de terminale Mobility iData 95W comercializate de companie. Tehnologia multitouch împreună cu avantajele platformei mobile ARM Cortex A9 și accesul 3G permit colectarea mobilă de date din orice locație, nu doar din rețeaua locală.

Evoluția internetului și a tehnologiilor de agregare a datelor prin Internet a determinat dezvoltarea unui nou modul, integrat cu serviciul SmartCash Everywhere, inclus în platformă, capabil să furnizeze printr-o interfață REST răspunsuri dintre cele mai diverse aplicațiilor din Internet. Astfel, folosind noua interfață site-urile de eCommerce pot afla în timp real situația stocului dintr-un lanț de magazine, pot realiza sincronizări de clienți și produse și pot transmite comenzile de livrare către orice magazin dintr-o rețea în vederea livrării efective. Noua interfață poate fi folosită de asemenea la integrarea cu soluții ERP, în vederea transferului de informații de natura financiară, contabilă sau actualizări de stocuri.

Despre SmartCash Retail Management System

Implementată în peste 6000 de magazine și numărând o comunitate de peste 35.000 de utilizatori, soluția SmartCash Retail Management System, dezvoltată de Magister, este, în prezent, cea mai răspândită platformă software pentru retail din România. Platforma se adresează atât comercianților independenți, cât și rețelelor cu un număr mare de magazine, în continuă expansiune și cu o largă răspândire teritorială.

D

espre Magister Software

Înființată în 2002 și având capital integral românesc, compania Magister Software este furnizorul numărul 1 de soluții pentru rețele de magazine din România, afirmându-se drept cel mai dinamic dezvoltator și furnizor de soluții la cheie pentru retail din România, specializat în rețele de magazine și comerț de proximitate. În cei 12 ani de activitate, Magister a fost partenerul principal în dezvoltarea și implementarea unor proiecte de anvergură din retailul românesc, stabilind modele de business de referință pentru acest domeniu.