.

Miruna Enache a fost numită Partener în cadrul departamentului de Asistență fiscală Ernst & Young din România. Miruna s-a alăturat Ernst & Young în urmă cu 10 ani și este specializată în asistență pe probleme de impozite directe și în consultanță fiscală pentru fuziuni și achiziții. Miruna se alătură astfel celor 15 parteneri ai Ernst & Young în România. Miruna (foto) este absolventă a Facultății de Finanțe – Bănci din cadrul Academiei de Studii Economice din București și a Centre Universitaire de Luxembourg. Este membră a Asociației Contabililor Autorizați din Marea Britanie și a Camerei Consultanților Fiscali din România. Miruna s-a specializat în asistență fiscală pentru operațiuni de reorganizare, având experiență considerabilă în proiecte de fuziuni și divizări. Ea a fost implicată în numeroase misiuni de audit în domeniul comerțului en-detail, energetic, producție, petrolier, etc.

Printre clienții săi se numără companii din producția și distribuția bunurilor de larg consum, companii din domeniul farmaceutic, companii petroliere, și companii mari din industria energetică. Miruna a fost implicată de asemenea în proiecte finanțate prin PHARE/ISPA pentru restructurări de companii.

„Mă onorează noul meu rol în cadrul Ernst & Young România și îmi doresc să continui cu succes proiectele dezvoltate împreună cu colegii mei. Este un nou pas în viața mea profesională și o provocare să contribui la creșterea echipei de Asistență fiscală", precizează Miruna Enache, Partener Ernst & Young România.

„Miruna a avut o contribuție valoroasă la dezvoltarea departamentului nostru și o felicit pentru atingerea acestui obiectiv important în cariera ei profesională. Îi urăm mult succes în noua poziție si sunt convins că Miruna va avea, la fel ca și până acum, un aport semnificativ de valoare pentru clienții și echipa noastră", precizează Venkatesh Srinivasan, Partener și Lider al Departamentului de Asistență fiscală și juridică, Ernst & Young România.

„Doresc să o felicit pe Miruna pentru această realizare importantă. Cariera ei în Ernst & Young a evoluat, în doar 10 ani, de la poziția de Consultant Senior, la cea de Partener. Suntem mândri când vedem că cei mai valoroși membri ai echipei noastre ating niveluri înalte de recunoaștere profesională și succes în cadrul Ernst & Young. Anul acesta, șase dintre colegii noștri au fost de asemenea promovați pe poziția de Director Executiv, ceea ce demonstrează angajamentul pe care ni l-am asumat de a sprijini dezvoltarea angajaților noștri", precizează Bogdan Ion, Country Managing Partner, Ernst & Young România.