.

Netopia Sistem a procesat în 2009 peste 80% din totalul plăților prin SMS din România, cu o valoare totală de 3,5 milioane EUR, potrivit unui comunicat al companiei. Românii au plătit prin intermediul telefonului mobil peste 4,4 milioane EUR, valoarea medie a unei tranzacții fiind de 7 euro. "În 2009, numărul site-urilor din România care și-au monetizat conținutul cu ajutorul telefonului a ajuns la peste 600. Vorbim în total de peste 3000 de produse și servicii tranzacționate prin SMS" a declarat Antonio Eram, CEO și fondator Netopia.

Cele mai frecvente plăți de pe telefon în 2009 au fost pentru jocuri online, licențe software, acces la servicii online și cumpărări de produse.

Pentru 2010, Antonio Eram estimează o creștere de circa 30% a numărului de tranzacții prin telefon, trendul acestui segment fiind în concordanță cu cel al plăților online prin card bancar. "Dacă în cazul plăților online prin card, reticența utilizatorilor influențează major ritmul de creștere, în cazul plăților prin SMS avem de-a face cu un număr încă mic de comercianți care au disponibil acest serviciu. Deși, plata prin SMS este cel mai accesibil mod de a monetiza un produs sau serviciu: aproape toți românii au mereu lângă ei un telefon mobil, cu ajutorul căruia pot să cumpere rapid și fără să-și dezvăluie datele personale și de cont".