NETOPIA mobilPay, unul dintre cei mai importanți procesatori de plăți online prin card și, totodată, lider local al plăților cu telefonul mobil, anunță lansarea unui parteneriat alături de Credit Europe Bank, prin care compania va procesa plăți online în rate efectuate prin CardAvantaj. "Soluția de plată în rate pe care o lansăm împreună cu Credit Europe Bank se bucură de o cerere mare în piață. De aceea, am ales să venim cu această alternativă de plată prin CardAvantaj, care va impulsiona vânzările partenerilor noștri prin oferirea unui avantaj clienților lor și care, totodată, ne conferă statutul de procesator complet de plăți", a declarat Antonio Eram (foto), CEO NETOPIA mobilPay. În urma acestui acord, partenerii mobilPay vor avea posibilitatea de a oferi clienților și sistemul atractiv de cumpărături în rate prin CardAvantaj. Pe de altă parte, magazinele online partenere CardAvantaj vor putea opta pentru soluția completă de procesare mobilPay.
Până la finalul anului, reprezentantul companiei mizează pe înregistrarea în platforma mobilPay a 50 de comercianți care vor procesa plăți online în rate prin CardAvantaj.
"Dorim să oferim soluții de plată cât mai ușor de utilizat pentru clienții nostri și, în egală măsură, beneficii cât mai semnificative partenerilor noștri. Adoptarea sistemului online de plată în rate de către comercianți are un efect pozitiv asupra profitabilității și diminuează efectul sezonalității asupra vânzărilor, activitatea de promovare asociată fiind, de asemenea, una susținută", a spus Engin Alaybayoglu, Chief Retail Officer, Credit Europe Bank.
CardAvantaj, emis sub sigla Mastercard sau Visa, este primul card de credit în lei cu utilizare atât națională, cât și internațională, ce oferă posibilitatea de a efectua cumpărături cu plata în rate, in cadrul celei mai mari rețele de magazine partenere, primind în același timp și bonus pentru fiecare tranzacție efectuată, inclusiv pentru retragerile de numerar.
# # #
Despre NETOPIA
NETOPIA mobilPay este lider pe piața din România în ceea ce privește microplățile cu telefonul mobil și unul dintre cei mai importanți procesatori de plăți online prin card.
În iunie 2010, NETOPIA mobilPay a devenit primul produs românesc premiat în cadrul unei competiții din Silicon Valley. Aplicația românească s-a situat în top 3 cele mai votate tehnologii în cadrul primei expoziții dedicate start-up-urilor prezente în centrul mondial al giganților din domeniul IT.
Credit Europe Bank România – 20 ani
În 2013 Credit Europe Bank (România) S.A. aniversează 20 de ani de prezență pe piața locală. Membră a grupului financiar olandez Credit Europe Bank NV, banca activează încă din 1993 sub titulatura Banca de Credit Comercial și Industrial, ulterior ca Finansbank (2000) și apoi, din 2007, în urma unui proces de rebranding, sub numele de Credit Europe Bank România.
În România, Credit Europe Bank asigură o gamă largă de produse și servicii către aproximativ 500.000 de persoane fizice, IMM-uri și corporații, prin intermediul unei rețele alcătuite din 70 de sucursale, agenții și puncte de lucru, precum și prin canale alternative de distribuție: ATM-uri, POS-uri, servicii de Internet și Phone Banking.





