.

Novensys Corporation, Gold Partner al Oracle, a obținut premiul pentru implementarea cu succes a proiectului național de încasare mobilă a taxelor din partea Oracle România, în cadrul evenimentului „Ziua Partenerilor Oracle", desfășurat la mijlocul lunii septembrie.

Tehnologia pe care se bazează soluția este în întregime Oracle (baze de date, server de aplicații, management acces utilizatori, portal), fapt ce a condus la implementarea unei soluții fiabile și scalabile.

„Ne face plăcere să acordăm acest premiu companiei Novensys, pentru un proiect extrem de dificil, dar care a avut rezultate concrete. Felicităm atât profesionalismul și seriozitatea companiei precum și implicarea pe care a avut-o în acest proiect", precizează Sorin Mîndruțescu, General Manager Oracle.

„Rezultatele au fost spectaculoase, fără exagerare – gradul de încasare a taxelor a crescut semnificativ, permițând returnarea investiției în timp minim, fără a include în calcul încasările rezultate din amenzile și taxele de despăgubiri aplicate. Primirea acestui premiu reprezintă recunoașterea abilității specialiștilor din cadrul Novensys de a oferi soluții și servicii de calitate clienților și de a livra soluții de succes", precizează Andrei Caunii, Managing Partner Novensys.

Proiectul național de încasare mobilă a taxelor a adus companiei Novensys la începutul acestui an nominalizarea pentru premiile „European IT Excellence Awards 2011", printre cele mai prestigioase premii ale industriei IT europene.

Novensys este Gold Partner al Oracle începând cu anul 2007, beneficiind astfel de suport dedicat din partea echipei Oracle în dezvoltarea parteneriatului strategic pe termen lung pe zonele de specializare în avantajul clienților și pentru creșterea afacerii acestora.