.

Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) din cadrul Națiunilor Unite și MasterCard își unesc forțele pentru a crea o nouă alianță inovativă cu misiuneade a combate foametea. Un nou acord de parteneriat semnat,la sediul FAO, de José Graziano da Silva, Director General FAO, și Walt Macnee, Vice-Președinte MasterCard, pune bazele unui efort mutual susținut,în vederea dezvoltării unor sisteme de plată simple și eficiente, care să sprijine micii fermieri și familiile sărace. „Acest acord important cu FAO reîntărește angajamentul nostru de a stabili parteneriate semnificative, care angrenează tehnologii utilizate la nivel global, pentru a o lume în care, oamenii – indiferent de regiunea în care locuiesc sau de statutul economic – sunt capabili să își asigure, pe cont propriu, traiul. Alături de FAO, așteptăm cu nerăbdare să contribuim la materializarea acestei viziuni”, precizează Walt Macnne (foto), MasterCard. Printre alte activități, colaborarea va explora modurile prin care pot fi oferite credite sau bani gospodăriilor, pentru cumpărături de bază și pentru resurse necesare lucrărilor agricolepe piețele locale, susținând astfel economiile locale și echipând comunitățile marginalizate economic cu instrumente financiare. Efortul va beneficia de faptul că cele două organizații au puncte forte care se completează reciproc: expertiza în materie de tehnologie a plăților a MasterCard, respectiv accesul global și palmersul FAOîn combaterea foametei și a malnutriției.

Tabăra de refugiați Kakuma

Primul efort comun al partenerilor va avea loc în tabăra de refugiați din Kakuma, în districtul Turkana din Kenya, unde suntgăzduiți,momentan, 170.000 refugiați care și-au abandonat domiciliile din țările învecinate, ca urmare a războaielor și actelor de violență. Rezidenții taberei vor primi carduri preplătite prin care vor putea să cumpere mangal, produs de comunitatea gazdă și certificat ca fiind produs în condiții ecologice și de sustenabilitate. Planul este menit să majoreze veniturile rezidenților din regiunea Turkana, să reducă tensiunile sociale dintre rezidenți și refugiați, precum și să reducă impactul asupra mediului.

MasterCard va furniza expertiza tehnologică, precum și o contribuție financiară semnificativă, pentru a iniția ciclul de afaceri prin dotarea a 1.240 de gospodării ale comunității gazdă cu cuptoare de făcut mangal, cât și 7.000 de gospodării pentru refugiați cu cuptoare eficiente energetic și credite pentru a achiziționa un sfert din necesarul anual de mangal.

Sectorul privat, aliat pentru combaterea foametei

“Acest parteneriat arată faptul că sectorul privat reprezintă un aliat crucial în efortul global de a clădi o lume fără foamete. FAO este extrem de mândră de colaborarea cu MasterCard, care va ajuta micii fermieri să devină independenți economic, prin extinderea incluziunii financiare”, precizează Directorul General al FAO, José Graziano da Silva.

Proiectul Kakuma va utiliza infrastructura programului de carduri Huduma, lansat recent de MasterCard, sponsorizat de guvernul Kenyan și derulat în colaborare cu băncile locale, pentru facilitarea accesului beneficiarilor la fondurile lor, pe întreg teritoriul țării. În proiect este implicat și ECHO, departamentul Comisiei Europene pentru Ajutor Umanitar și Protecție Civilă, care va instrui membrii celor 8.000 gospodării în utilizarea cuptoarelor îmbunătățite în termeni de eficiență energetică și cuptoare pentru 20 de grupuri, pentru a produce mangal din surse sustenabile.

Despre FAO

Asigurarea hranei pentru toată lumea stă la originea eforturilor FAO – să poată furniza oamenilor acces nemijlocit la suficientă hrană de calitate, pentru un trai activ și sănătos. Cele trei obiective principale ale FAO sunt: eradicarea foametei și a malnutriției prin facilitarea accesului la resurse de hrană; abolirea sărăciei și impulsionarea progresului social și economic pentru toți; respectiv,administrarea și utilizarea sustenabilă a resurselor naturale, incluzând solul, apele, aerul, climatul și resursele genetice, pentru binele generațiilor prezentului și ale viitorului.

Despre MasterCard

MasterCard(NYSE: MA), www.mastercard.com, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Operăm cea mai rapidă rețea de procesare a plăților din lume, oferind un liant între consumatori, instituții financiare, comercianți, autorități și companii din peste 210 țări și teritorii. Produsele și soluțiile MasterCard fac activitățile zilnice de comerț – cum ar fi cumpărăturile, călătoriile, derularea unei afaceri sau managementul finanțelor – mai simple, mai sigure și mai eficiente pentru toată lumea. Urmăriți-ne pe Twitter: @MasterCardNews, participați la discuțiile de pe blogul Beyond the Transaction și înregistrați-vă pentru cele mai noi știri peEngagement Bureau.