.

MasterCard a încheiat acorduri cu Banca Transilvania și cu procesatorul Romcard, pentru implementarea butonului de plată “Cumpără cu MasterPass” la comercianții online ai băncii. Astfel, deținătorii de carduri vor putea face plăți din portofelul lor digital MasterPass la sute de comercianți online care colaborează cu Banca Transilvania pentru acceptarea de carduri la plată, dând click pe butonul “Cumpără cu MasterPass” de pe site-urile acestor comercianți. Teatre precum cel de Comedie sau Metropolis, expertul în încălțăminte Ecco Shoes, renumitul producător de lenjerie intimă și costume de baie Jolidon sau agenția de turism Kartago Tours au implementat acceptarea MasterPass pe magazinele lor online, oferind clienților o experiență de plată superioară. Romcard a asigurat implementarea tehnică. "Acordurile încheiate cu Banca Transilvania și Romcard sunt o dovadă în plus a angajamentului MasterCard și a partenerilor noștri de a aduce posesorilor de carduri din România cele mai moderne și sigure metode de plată. România se afla printre primele țări din lume care au lansat serviciul MasterPass, lucru care reconfirmă potențialul în materie de inovație al pieței”, precizează Gabriel Ghiță (foto), Head of New Business Romania & Israel, MasterCard Europe.

Aceste acorduri vor extinde rețeaua globală MasterCard de acceptare a MasterPass, din care fac parte aproape un sfert de milion de comercianți.

„Ne bucurăm să fim primii pe piața românească în ceea ce privește lansarea soluției de plată MasterPass. Noua opțiune de plată existentă la nivelul comercianților online cu care colaborează Banca Transilvania este un pas înainte în ceea ce privește plățile electronice. Practic, prin acest serviciu este redus considerabil timpul alocat plății online cu cardul, fără să mai fi nevoie de introducerea datelor cardului la fiecare plată”, precizează Marius Flore, Director canale electronice Banca Transilvania.

MasterPass este soluția digitală de plată a MasterCard care simplifică întreaga experiență de plată pentru consumatori, permițându-le să plătească cu portofelul digital preferat, de pe orice dispozitiv, oriunde MasterPass este acceptat. Serviciul de checkout MasterPass oferă comercianților creșterea ratei de conversie și a vitezei de tranzactionare printr-o modalitate simplă de a accepta plăți prin portofele digitale emise oriunde în lume, asigurând clienților o experiență de cumpărare mai rapidă, ușoară și sigură. MasterPass oferă băncilor, comercianților și partenerilor o gamă largă de soluții pentru portofele digitale – de la cele “la cheie”, la cele complet personalizate.
 
Despre MasterCard
 
MasterCard (NYSE: MA), www.mastercard.com, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Operăm cea mai rapidă rețea de procesare a plăților din lume, oferind un lianț între consumatori, instituții financiare, comercianți, autorități și companii din peste 210 țări și teritorii. Produsele și soluțiile MasterCard fac activitățile zilnice de comerț – cum ar fi cumpărăturile, călătoriile, derularea unei afaceri sau managementul finanțelor – mai simple, mai sigure și mai eficiente pentru toată lumea. Urmăriți-ne pe Twitter: @MasterCardNews, participați la discuțiile de pe blogul Beyond the Transaction și înregistrați-vă pentru cele mai noi știri pe Engagement Bureau.