.

PayPoint România, unul din principalii operatori de plăți în numerar din România și Grupul paysafecard, principalul furnizor de plăți prepaid din Europa, au încheiat un acord de colaborare ce permite comercianților PayPoint să ofere clienților lor vouchere paysafecard prin intermediul terminalelor PayPoint. "Parteneriatul nostru cu Grupul paysafecard reprezintă un pas important realizat de PayPoint în vederea implementării unor noi linii de activitate și extinderii portofoliului de parteneri, pe segmente variate de produse și servicii. Suntem încântați de încheierea parteneriatului cu unul din principalii furnizori de soluții preplătite, astfel venind și mai mult în întâmpinarea nevoilor consumatorilor PayPoint", precizează Mugur Dogariu, Managing Director al PayPoint Romania.

Începând cu această lună, paysafecard este disponibil în peste 6.600 magazine de proximitate PayPoint din întreaga țară, unde consumatorii pot plăti în numerar pentru a achiziționa vouchere paysafecard, la denominarea dorită.

Prin intermediul voucherelor paysafecard, consumatorii au acces la o soluție prepaid simplă și sigură pentru plățile online, similară numerarului. Pentru a realiza o plată la unul din magazinele online ce acceptă paysafecard ca metodă de plată, utilizatorii trebuie doar să introducă codul PIN format din 16 caractere, specific fiecărui voucher. La efectuarea unei plăți, consumatorii beneficiază de confidențialitate totală, neavând nevoie de carduri de credit sau conturi bancare. Suma plătită este debitată din soldul paysafecard, care poate fi verificat online în orice moment.

"Având mii de magazine partenere în întreaga țară, PayPoint ne va ajuta cu siguranță să ne consolidăm poziția în România. Prin creșterea disponibilității voucherelor noastre, și mai mulți consumatori pot face acum achiziții online, fără a avea nevoie de un card de credit sau de debit", precizează Michael Mueller, CEO al Grupului paysafecard.