.

PayPoint plc, principalul operator de plăți cash și online din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, anunță că activitatea companiei în România a continuat să se extindă în prima jumătate a anului financiar 2011 – 2012, ca rezultat al strategiei de dezvoltare și eficientizare.

Astfel, în cursul celor șase luni, dezvoltarea portofoliului de furnizori, atragerea în rețea a unor comercianți-parteneri de calitate și optimizarea acoperirii teritoriale au condus la creșterea cu 69% a tranzacțiilor plăți facturi comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, fiind raportate peste 8 milioane tranzacții.

În vederea optimizării acoperirii pe segmentele unde compania deja activează și extinderii disponibilității serviciilor de colectare plăți pentru un număr tot mai ridicat de utilizatori din întreaga țară, PayPoint România și-a completat portofoliul de clienți cu șase noi contracte din domeniile utilități și telecom.

Totodată, pentru extinderea gamei de servicii disponibile consumatorilor în puncte de retail, s-a început activarea serviciului transfer de bani Western Union în rețeaua comercianților PayPoint, urmând extinderea progresivă a disponibilității sale. Anunțul a fost făcut în cadrul comunicatului oficial de anunțare a rezultatelor financiare ale PayPoint plc. pentru prima jumătate a anului financiar.

„Rezultatele pozitive înregistrate în ultimele luni confirmă încă o dată capacitatea noastră de a pune în aplicare strategiile stabilite. Suntem activi în peste 6500 puncte de plată la nivel național, o rețea stabilă de comercianți ce răspund criteriilor de calitate, profesionalism, poziționare optimă. Dezvoltarea rețelei, împreună cu diversificarea gamei de produse și servicii au permis unui număr tot mai mare de consumatori să aibă acces la această modalitate simplă, rapidă și fără costuri suplimentare de plată a facturilor și ratelor. Înregistrarea în decursul celor șase luni a unui număr de peste 8 milioane tranzacții plăți facturi și atingerea pragului profitabilității confirmă evoluția înregistrată și constituie în continuare premisele unei creșteri progresive", precizează Mugur Dogariu (foto), Managing Director PayPoint România.

PayPoint plc a raportat un volum de 292 milioane tranzacții procesate la nivelul grupului în decursul celor șase luni, în creștere cu 9% față de cele raportate în aceeași perioadă a anului precedent. Valoarea totală a tranzacțiilor a depășit nivelul de 5.5 miliarde lire sterline, în creștere cu 16%. La nivelul întregului grup au fost anunțate venituri nete de 41.9 milioane lire sterline, în creștere cu 8% față de cele raportate pentru prima jumătate a anului anterior și un profit înainte de impozitare de 15.8. milioane lire sterline, în creștere cu 9%.

"Pentru anul financiar în curs, performanțele sunt în linie cu așteptările companiei. Business-ul nostru de bază este unul puternic ... (și) așteptăm un progres continuu pentru liniile de business în dezvoltare. Pentru România vizăm creșterea cotei de piață și dezvoltarea moderată a rețelei în vederea creșterii productivității...", a declarat David Newlands, Chairman al PayPoint plc.

În România, PayPoint și-a lansat oficial serviciul de plată a facturilor în numerar sub brand propriu în august 2008 și și-a extins portofoliul de clienți prin semnarea de parteneriate cu o serie de companii din diferite sectoare. În prezent, PayPoint are încheiate contracte cu 39 de clienți importanți din domeniul telecomunicațiilor, al utilităților și al serviciilor financiare, dintre care 32 sunt contracte pentru servicii de colectare plăți. Astfel:

•Sectorul de plăți pentru utilități : CEZ Vânzare; GDF SUEZ Energy România; E.ON Gaz Distribuție; E.ON Energie România; E.ON Moldova Distribuție; Petrom Distribuție Gaze; Congaz; Enel Energie; Enel Energie Muntenia; Electrica Furnizare Transilvania Nord; Electrica Furnizare Transilvania Sud; Electrica Furnizare Muntenia Nord; Apa Nova București, ApaVital Iași; Aquatim; Gaz Sud; Grup Dezvoltare Rețele; Wirom Gas.

•Sectorul de telecomunicații și comunicații prin cablu: Vodafone România; Cosmote România; Orange România; Romtelecom; UPC România; Zapp; Akta TV; NextGen Communications.

•Sectorul financiar-bancar: Allianz-Tiriac Asigurări; Citibank România; EOS KSI România; GE Money; Patria Credit; UniCredit Consumer Financing.

PayPoint oferă de asemenea servicii complete de încărcare electronică a cartelelor preplătite pentru toți jucătorii din industria de telefonie mobilă care furnizează acest tip de produs (Cosmote, Orange, Vodafone și Zapp), precum și servicii de încărcare electronică pentru operatorii de telefonie fixă cu acces internațional și de Internet, printre care se numără Nobel și Worldtelecom (Number One). Pentru Focus Sat, PayPoint oferă servicii de eliberare de vouchere cu coduri electronice pentru utilizatorii de servicii preplătite de tip DTH (Direct-To-Home).