.

În primele sașe luni din acest an, peste 100.000 de români au realizat pentru prima dată o tranzacție online cu cardul, sub impulsul site-urilor de reduceri, potrivit estimărilor Netopia Sistem, operatorul serviciului mobilPay. În această perioadă au fost achiziționate peste 350.000 de vouchere pentru reduceri, valoarea medie a tranzacțiilor urcând din ianuarie cu 75%, la peste 70 de lei.

„De la începutul anului, am înregistrat o medie lunara de peste 16.000 de utilizatori noi, care au realizat pentru prima dată o tranzacție online cu cardul pe site-urile de reduceri. Vorbim despre un ritm de creștere semnificativ, ținând cont de dimensiunea pieței locale, dar avantajul cel mai mare îl reprezintă crearea unui obicei printre acesti posesori de carduri pentru achizițiile online", precizează Antonio Eram (foto), CEO Netopia Sistem.

În semestrul I, valoarea medie a unei tranzacții înregistrate pe site-urile de reduceri a urcat cu 75%, la peste 70 de lei, comparativ cu valoarea medie de 40 de lei, de la începutul anului. De altfel, voucherele de reduceri cu valori mai mici de 100 de lei reprezintă peste 85% din volumul total de cupoane vândute pe astfel de platforme, în timp ce valoarea acestora se ridică la peste 60% din total tranzacțiilor.

„Ponderea cea mai mare, atât în volum, cât și în valoare, o au voucherele mai mici de 100 de lei. Dacă vorbim de extreme, voucherele cu valoare mai mică de 10 lei reprezintă sub 5% din valoarea tranzacțiilor totale înregistrate pe site-urile de reduceri, în timp ce voucherele în valoare de peste 500 lei, contribuie cu peste 12% la valoarea totală a tranzacțiilor", precizează Eram.

Topul celor mai scumpe achizitii de pe site-urile de reduceri este dominat de pachete turistice si operatii estetice.

„Cel mai mare fan al site-urilor de reduceri din 2011 s-a dovedit un utilizator care a achiziționat in 6 luni vouchere în valoare totală de peste 10.000 de lei. Exista și persoane care au cumpărat peste 80 de astfel de oferte de pe un singur card", precizează Eram.

În continuare, cele mai achiziționate vouchere de reduceri sunt cele pentru restaurante și cafenele, urmate de reducerile pentru saloane de înfrumusețare și cele de masaj sau sălile de fitness.

mobilPay este unul dintre cei mai importanți procesatori de plăți online cu cardul, cu o cotă de piață estimată pentru acest an la 40%, corespunzătoare unui număr de 1,5 milioane de tranzacții. Operatorul procesează mai mult de 90% din totalul plăților online înregistrate pe site-urile de reduceri.