.

În primele 6 luni din 2010 s-au procesat 1.195.000 de tranzactii online cu cardul, un număr de două ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor furnizate de Romcard. În acest interval de timp, valoarea comerțului electronic cu plata online prin card bancar a atins suma de 68,5 milioane de euro, în creștere cu 60% față de prima jumătate a anului 2009. În sistemul ePayment au fost procesate 1.137.000 de tranzacții, la o valoare de 65,5 milioane de euro. "Comerțul electronic cu plata online cu cardul își menține și în al doilea trimestru tendința ascendentă înregistrată în primele trei luni ale anului și pe care preconizăm că o va păstra și în următoarele luni. Dinamica volumelor și a tranzacțiilor ne indică faptul că această industrie se maturizează, atât din perspectiva comercianților, care implementează acest tip de plată în magazinele lor, cât și din cea a cumpărătorilor, care încep să plătească online tot mai frecvent, pentru produse și servicii din ce în ce mai diverse", precizează Laurențiu Ghenciu, Director de vânzări și marketing al GECAD ePayment.

În prima jumătate a acestui an, valoarea medie a unei tranzacții online a fost de 57 de euro, în scădere față de primele șase luni din 2009, când valoarea medie a fost de 76 de euro, datorită intrării unor noi jucători, cu produse și servicii cu valori mai mici.

Topul celor mai comercializate produse în sistemul ePayment s-a menținut constant atât în primul, cât și în cel de-al doilea trimestru: telecom, turism, servicii, plata utilitităților, etail și divertisment. Față de primele șase luni din 2009, în prima jumătate a lui 2010 numărul tranzacțiilor procesate pe categorii de produse a crescut după cum urmează: cu 180% în turism, cu 210% în telecom și cu 175% în plata utilităților.

"Turismul, telecomul și plata utilităților rămân domenii cheie pentru comerțul online cu card bancar, dar, în continuare, ne așteptăm la evoluții pozitive și în servicii, divertisment, etail și chiar și la apariția unor jucători noi, din industrii mai puțin familiarizate cu această modalitate de plată. Cumpărătorii devin tot mai atenți la raportul calitate-preț, iar companiile sunt din ce în ce mai preocupate atât de reducerea costurilor, cât și de gradul de satisfacție a clienților lor", precizează Laurențiu Ghenciu.

Despre GECAD ePayment International

GECAD ePayment este integrator de soluții pentru comerț electronic, lider pe piața românească de sisteme de plăți online. Compania dezvoltă și deține în prezent trei soluții proprietare – ePayment®, Avangate® și ARMS. ePayment® este dedicat exclusiv pieței interne, tuturor persoanelor juridice care au o afacere comercială online; Avangate® și ARMS se adresează atât pieței interne cât și celei internaționale de distribuție electronică de software.

ePayment® și Avangate® sunt mărci înregistrate GECAD ePayment International SRL și respectiv Avangate B.V.

Mai multe informații: www.epayment.ro, www.avangate.com

Despre RomCard

RomCard SA, ca procesor de tranzacții cu carduri în România, a implementat cu succes tehnologia 3DSecure integrând-o în sistemul său de procesare. Bazat pe o soluție proprie, RomCard SA oferă la cheie serviciile pentru "Verified by VISA" și "MasterCard SecureCode" pentru tranzacții sigure prin Internet folosind cardurile bancare. Proiectul 3D Secure a fost început de RomCard SA în septembrie 2003 și finalizat în martie 2004 când s-au terminat cu succes toate certificările cu VISA și MasterCard. Până în prezent, RomCard SA a certificat 5 bănci pentru acceptare 3D Secure (inclusiv circa 150 de comercianți virtuali) și 8 bănci pentru emitere. În momentul actual, sistemul 3D Secure instalat la RomCard constituie platforma tehnică în baza careia se derulează toate tranzacțiile de e-commerce securizat din România.

Mai multe informatii: www.romcard.ro