.

Toshiba Corporation a anunțat rezultatele consolidate pentru primele șase luni (aprilie-septembrie) și al doilea trimestru (iulie-septembrie) al anului fiscal (AF) 2011, ce se va încheia pe 31 martie 2012. Toate comparațiile următoare au la bază aceeași perioadă din anul precedent, dacă nu se prevede altfel.

Economia Japoniei a fost grav afectată de marele cutremur care a zguduit estul țării pe 11 martie 2011. În timp ce situația economică a Chinei și Indiei a continuat să se îmbunătățească, economia din întreaga lume continuă să stagneze din cauza ratei ridicate a șomajului din Statele Unite și deteriorării poziției financiare a unora dintre statele europene.

În aceste condiții, vânzările nete consolidate ale Toshiba Group au fost de 2.912,5 miliarde de yeni (37.824,4 milioane de dolari), cu o scădere de 168,6 miliarde de yeni comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Aceasta a fost cauzată în mare parte de vânzările scăzute din segmentele Produse Digitale și Dispozitive Electronice, datorate în principal impactului aprecierii rapide a yenului și cutremurului din martie. Veniturile nete consolidate au fost de 80,2 miliarde de yeni (1.042,2 milioane de dolari), cu o scădere de 24,6 miliarde de yeni. Segmentul de Electrocasnice a înregistrat o performanță bună și segmentul de Infrastructură Socială a rămas solid, însă segmentul de Dispozitive Electronice a avut un venit din exploatare mai scăzut. Toate segmentele au înregistrat profit. Veniturile (pierderile) din operațiuni continue, înainte de impozitare și participări minoritare, au scăzut cu 26,4 miliarde de yeni până la 42,3 miliarde de yeni (549,6 milioane de dolari), iar veniturile (pierderile) nete atribuite acționarilor Companiei au scăzut cu 5,1 miliarde de yeni până la 22,7 miliarde de yeni (294,4 milioane de dolari).