.

PayPal, unul dintre principalii promoteri ai comerțului internațional , a lansat PayPal Refunded Returns, ocazie cu care face cunoscute și cele mai recente informații privind noile standarde ale consumatorilor pentru piața de e-commerce din Europa Centrală și de Est. "Nu mai este o surpriză faptul că, deoarece consumatorii pot achiziționa orice de oriunde fără a-și părăsi locuința sau serviciul, așteptările pe care le au în ceea ce privește produsele, serviciile și experiența de achiziție sunt mai ridicate decât oricând", precizează Damien Perillat (foto), Managing Director PayPal pentru Europa Centrală și de Est. "În condițiile în care e-commerce-ul a devenit regional și global, în special pentru consumatorii din Uniunea Europeană, soluțiile precum PayPal Refunded Returns au devenit aproape instantaneu o nouă normă. Identificarea și implementarea unei astel de soluții care adaugă valoare nu este numai o chestiune de competitivitate, ci, de asemenea, și o modalitate de a spori încrederea și protecția pentru consumatori în vederea încurajării creșterii comerțului electronic în Europa Centrală și de Est".

PayPal a anunțat lansarea în 15 țări din Europa Centrală și de Est a serviciului PayPal Refunded Returns, introdus inițial în mai multe țări ale Uniunii Europene și comunică rezultatele unui studiu realizat recent de Gemius în numele PayPal , cercetare care confirmă că, în regiune, consumatorii consideră returnarea gratuită a produselor un standard de bază pentru e-commerce și un element crucial pentru decizia de a cumpăra sau nu un produs online.

Indiferent de motive, cei care comandă un produs și plătesc prin intermediul PayPal îl pot returna și primi înapoi banii plătiți pentru expediția sa, beneficiind de o experiență de cumpărare mai convenabilă și mai sigură atât la cumpărăturile făcute de la comercianții locali, cât și la cele de la comercianți străini din întreaga lume. Mai mult, prin intermediul acestui serviciu, PayPal extinde protecția oferită cumpărătorilor și le pune la dispoziție protecție sporită de la momentul achiziției până la returnarea produsului

PayPal Refunded Returns, care permite realizarea de achiziții fără niciun fel de griji, s-a dovedit deja a fi soluția corectă în țări precum Franța, Spania, Italia sau Suedia, unde îi încurajează efectiv pe consumatori să se bucure de oportunitățile pe care le oferă comerțul electronic. De aceea, serviciul este disponibil acum și în 15 țări din Europa Centrală și de Est, inclusiv în România.

e-consumatorul în 2014

Consumatorii din Europa Centrală și de Est cumpără din ce în ce mai mult online și sunt percepuți ca fiind un clienți extrem de conștienți: în timp ce aproape 37% dintre ei fac achiziții online de 1-2 ori în decursul unui trimestru, există și un grup semnificativ de consumatori care fac acest lucru mai des decât o dată pe lună (18%). Este important faptul că, pentru majoritatea, achizițiile online nu mai reprezintă un mister

- consumatorii nu numai că au adoptat acest mod de a face cumpărături, însă știu cum să obțină maximul de beneficii de pe urma lui. De aceea, nu trebuie să reprezinte o surpriză faptul că persoanele care fac achiziții online se așteaptă la standarde care să opereze global. Potrivit studiului, comerțul electronic are un potențial extraordinar de creștere din moment ce consumatorii ar fi dispuși să cumpere online mult mai mult dacă nu ar fi preocupați nu de achiziția online a produsului în sine, ci de posibilitatea de a-l returna sau nu. De aceea, modificarea acestei abordări și sporirea încrederii consumatorilor în ceea ce privește achizițiile online se află la baza protecției pentru consumatori oferită de PayPal, extinsă acum prin intermediul PayPal Refunded Returns.

În condițiile în care costurile de expediere reprezintă un factor important atunci când e vorba de achiziții online (40% dintre consumatori iau în calcul renunțarea la achiziție în cazul în care trebuie să plătească pentru livrarea produselor), 75% dintre cei care au participat la studiu au declarat că ar cumpăra  mai mult online dacă returnarea produselor ar fi gratuită. Mai mult, 74% dintre cumpărătorii online verifică dacă există politica de returnare gratuită a produselor atunci când cumpără online și 21% au făcut achiziții online pe parcursul ultimului an deoarece au avut la dispoziție opțiunea de a returna gratuit produsele. În condițiile în care 57% dintre respondenții studiului susțin că este bine să aibă la dispoziție opțiunea returnării gratuite a produselor atunci când fac cumpărături online, numai 6% cred că această opțiune nu este deloc importantă.

Comanda nu e ok? Nicio problemă!

PayPal Refunded Returns le permite comercianților să răspundă nevoilor consumatorilor lor care vor să beneficieze de cele mai bune experiențe de shopping posibile. Cei care au comandat un produs pe care l-au plătit prin intermediul PayPal pot returna produsul respectiv și primi banii înapoi. Singurul lucru pe care cumpărătorii trebuie să îl țină minte atunci când este vorba de rambursarea banilor este să păstreze chitanțele poștale. Apoi, consumatorul trebuie să urmeze trei pași pentru a primi înapoi suma cheltuită pentru returnarea produsului și anume:

1.Să descarce și să completeze un formular dedicat

2.Să adauge chitanțele atestând achiziția și expedierea produsului

3.Să trimită PayPal documentele de mai sus, printr-un e-mail

Grație noii funcționalități, după completarea documentelor conform procedurii de mai sus, banii pentru returnarea produsului vor fi transferați în contul PayPal al cumpărătorului în termen de 10 zile. Astfel, deși produse precum haine sau accesorii vor fi în continuare returnate din cauza nepotrivirii de mărime sau din cauza altor nereguli, acest lucru nu va mai reprezenta o problemă pentru comercianți și consumatori. În perioada inițială de testare, serviciul PayPal Refunded Returns va fi activ până pe 31 decembrie 2014.

https://www.paypal.eu/returns/

Despre PayPal

La PayPal, punem oameni în centrul a tot ceea ce facem. Înființați în 1998, continuăm să fim în avangarda revoluției plăților digitale și procesăm aproape 10 milioane de plăți pe zi pentru utilizatorii noștri. PayPal le oferă oamenilor modalități mai bune de a fi în contact cu banii lor și între ei, ajutându-i să trimită bani fără a dezvălui informații financiare și oferind flexibilitate în realizarea de plăți prin folosirea balanței contului de PayPal, a conturilor bancare, a PayPal Credit sau a cardurilor de credit. Cu cele 157 de milioane de portfofele digitale active, am creat un sistem de plăți deschis și sigur, unde oamenii și business-urile aleg să facă tranzacții online, în magazine, și prin intermediul dispozitivelor mobile.  PayPal este cu adevărat o platformă de plăți globală, disponibilă oamenilor din 203 piețe; le  permite utilizatorilor săi să facă plăți în peste 100 de valute, să retragă fonduri în conturile lor bancare în 57 de valute și să aibă balanțe de cont PayPal în 26 de valute. PayPal este o companie eBay Inc. În septembrie 2014, eBay Inc. și-a anunțat intenția de a separa eBay și PayPal în două companii independente, începând cu 2015.

www.paypal.com