
Furnizorii de software vor trebui să facă eforturi mult mai mari în 2015 pentru a conserva valoarea pieţei de software în condiţiile în care companiile, forţate de mediul concurenţial şi contextul fiscal, încearcă să facă mult mai multe, dar cu bani mai puţini. Aceasta este concluzia unei analize realizate de Wizrom Software, pe baza activităţilor şi a cererilor celor peste 3,800 de clienţi, care a relevat, pe de altă parte, o nouă tendinţă în domeniul software şi servicii. „Pentru a face faţă contextului de business dinamic şi presiunii pe marja de profit, companiile au început să adopte pe scară largă soluţii de automatizare şi integrare de procese, care reprezintă opţiunea numărul unu pentru clienţii noştri. Pe locul doi se situează adoptarea de soluţii de eficientizare şi optimizare inteligentă a proceselor de business”, precizează Adrian Bodomoiu (foto), Director General Wizrom Software, compania cu cel mai mare număr de clienţi ERP în România.
Peste două treimi din clienţii companiei au pus în vârful listei de priorităţi pentru 2015 automatizarea şi integrarea proceselor. Pe locul doi, ca prioritate, se situează soluţiile de eficientizare şi optimizare, urmate de externalizarea proceselor pe activităţile non-core.
„Este vorba de tendinţa de a se concentra pe rezultate pe domeniul principal de activitate, toate celelalte activităţi şi procese colaterale fiind externalizate către furnizori specializaţi. Vorbim aici de externalizarea operaţiunilor de HR, IT, contabilitate, transport şi aşa mai departe”, precizează Adrian Bodomoiu.
O altă prioritate, deocamdată pe locul 4 pentru mediul de business, îl reprezintă soluţiile de planificare şi bugetare, care permit lucrul pe scenarii de situaţii de tip „what if”, deosebit de utile în cazul planificării investiţiilor în extinderea companiilor.
Wizrom Software este pregătit pentru 2015 cu un portofoliu extins de soluţii şi servicii pentru a le oferi clienţilor săi un avantaj competitiv în mediul de business.
Fondată în 1992, Wizrom Software este una dintre companiile de top din România furnizând soluţii ERP, de eficientizare operaţională (trafic şi logistică), BI, CRM şi multe altele. Cu un total de peste 3.800 clienţi activi şi peste 34.000 de licenţe instalate, Wizrom este în măsură să ofere cel mai bun software pentru orice tip de companie: de la soluţii relativ simple pentru IMM-uri, până la soluţii specializate pentru organizaţii medii şi mari ce activează în diferite verticale de piaţă precum vânzări engros şi distribuţie, retail, producţie, servicii, bănci, asigurări şi auto. Wizrom este un integrator de produse internaţionale de renume, furnizând servicii profesionale complete, inclusiv consultanţă şi expertiză în toate categoriile de business. Wizrom Software şi-a consolidat în ultimii ani prezenţa şi vizibilitatea la nivel regional, prin activitatea filialelor din Republica Moldova şi Bulgaria, demararea de proiecte cu clienţi multinaţionali în Serbia şi Ungaria, precum şi crearea unei reţele locale de parteneri certificaţi.





