
Telekom Romania Communications îşi continuă strategia de capitalizare a activelor imobiliare şi anunţă punerea în vânzare și reînchiriere parțială a unui pachet de 24 de proprietăţi din București și alte şapte oraşe: Bacău, Constanţa, Oradea, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Sibiu şi Timişoara, la un preţ de pornire de 26,3 milioane Euro. Valoarea pachetului a fost stabilită de evaluatori independenţi. Telekom Romania Communications va reînchiria anumite spații ale clădirilor care găzduiesc echipamente tehnice, birouri și spații comerciale. Tranzacţia se va desfăşura prin licitaţie, iar câştigătorul va fi desemnat în urma celei mai bune oferte de preţ pentru achiziție, respectiv chirii percepute, cumulate cu alte condiţii relevante. Ofertele pot fi depuse până pe data de 16 iulie 2015, împreună cu documente de eligiblitate, printre care se numără și scrisori de garanție. Entitățile interesate pot depune oferte pentru întregul pachet de 24 de proprietăți sau pentru un sub-pachet de 17 proprietăţi.
Contractele de închiriere aflate în derulare și înregistrate în Cartea Funciară vor fi preluate de câştigătorul licitaţiei, fără modificarea clauzelor.
Datorită reînchirierii anumitor spații, tranzacția nu va genera discontinuități în activitatea Telekom Romania Communications.
Lista completă a proprietăţilor aflate în vânzare sau oferite spre închiriere poate fi consultată pe website-ul dedicat al companiei: http://www.realestate.telekom.ro/ro/.
Suma care va fi obţinută din vânzarea pachetului de 24 de proprietăţi va fi direcţionată spre investiţii necesare derulării activităților telecom. În 2014, Telekom Romania a vândut 28 din activele sale imobiliare, cumulând 11,6 milioane Euro, fondurile obţinute fiind destinate investiţiilor pentru activitatea de bază a companiei.
Despre Telekom Romania
Telekom Romania este un brand de telecomunicaţii nou și dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, simplificate și personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu aproximativ 10 de milioane de contracte de servicii.
Prin cei doi operatori, Telekom Romania Communications şi Telekom Romania Mobile Communications, noul brand oferă servicii integrate de telecomunicații, astfel încât clienţii să beneficieze de o experiență completă şi inedită: servicii de voce și date mobile 3G și 4G, telefonie fixă tradițională, internet de mare viteză și televiziune pe mai multe tehnologii, inclusiv IPTV, precum și conținut de înaltă calitate și exclusivități. Pentru clienţii business, noul brand este promisiunea unor soluții IT&C la cheie, care să sprijine companiile să devină mai competitive și mai agile.
Brand-ul Telekom Romania este prezent pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.
Telekom Romania este un brand care aparține Deutsche Telekom, una dintre companiile de top la nivel mondial, cu peste 151 milioane de clienți pentru servicii mobile, 30 milioane de linii fixe și peste 17 millioane linii broadband (la 31 decembrie 2014). Grupul oferă produse și servicii fixe, comunicare mobilă, Internet și IPTV pentru consumatori și soluții ICT pentru clienți din mediul de business. Deutsche Telekom este prezent în aproximativ 50 de țări și are circa 228.000 angajați la nivel mondial. Grupul a generat venituri de 62,7 miliarde euro în anul financiar 2014 – mai mult de 60% din această valoare în afara Germaniei.





