.

Visa a lansat un apel către toate antreprenoarele - pentru a onora Ziua Internaţională a Femeii, Visa a lansat iniţiativa Visa Everywhere Initiative: Ediţia globală pentru femei, prin care îşi exprimă susţinerea pentru antreprenoriatul feminin. Programul global invită antreprenoarele din întreaga lume să intre în competiţiile FinTech şi Impact Social pentru şansa de a câştiga câte 100.000 de dolari la fiecare dintre cele două provocări. Programul se va încheia cu un eveniment care va avea loc la debutul Cupei Mondiale de Fotbal Feminin FIFA din Franţa 2019. „Peste 163 de milioane de femei din întreaga lume şi-au deschis propria afacere în ultimii cinci ani, însemnând până la 37% din forţa de muncă1. Antreprenoriatul feminin este în creştere şi Visa este hotărâtă să inspire şi alte femei să depăşească barierele cu ajutorul platformelor precum Visa Everywhere Initiative”, precizează Lynne Biggar, Director Marketing şi Comunicare în cadrul Visa. 
 
Încă din 2015, Visa Everywhere Initiative (VEI) a venit cu soluţii vizionare pentru viitorul comerţului şi al plăţilor. Programul se derulează la nivel regional în 75 de ţări şi a acordat premii în bani, mentorat şi acces la clienţii şi partenerii Visa unui număr de peste 70 de startup-uri importante. Acum, în premieră, programul va trece de la evenimente regionale la un program global, axat pe FinTech şi Impact Social pentru a aduce în lumina reflectoarelor milioanele de femei lideri în afaceri, care nu beneficiază de recunoaştere, precum şi angajamentul Visa faţă de microîntreprinderi şi companii de mici dimensiuni, adevărate catalizatoare pentru schimbare. 
 
 
Pentru a participa, companiile cu cel puţin o femeie fondator sunt invitate să îşi înscrie soluţiile care răspund provocărilor actuale din sectoarele FinTech şi Impact Social la una dintre cele două competiţii inovatoare.
 
Competiţia 1 (FinTech): Valorificând capacităţile specifice companiei dumneavoastră, cum ar putea contribui soluţia pe care o propuneţi la transformarea experienţelor de plată ale consumatorilor şi/sau comercianţilor la nivel local, regional sau global?
 
Competiţia 2 (Impact Social): Cum pot antreprenoarele din întreaga lume să genereze impact social prin susţinerea unui stil de viaţă durabil şi echitabil şi prin consolidarea economiilor locale/regionale?
 
 
Alte aspecte importante ale programului: 
 
Toate colţurile lumii: participanţii eligibili vor fi împărţiţi în 6 regiuni: America de Nord, America de Sud, Asia-Pacific, Europa (fără Franţa), Franţa, Africa/Orientul Mijlociu. Fiecare regiune va trimite un câştigător per competiţie la finalele de la Paris.
  
Date importante: Principalele date ale programului sunt:
 
Candidaturile se pot depune începând cu data de 6 martie
 
Data limită de depunere a candidaturilor - 14 aprilie
 
Selecţia finaliştilor din fiecare regiune - luna mai 
 
Finalele globale din Paris, Franţa - 7 iunie
 
Activităţile din finale: În prima săptămână a Campionatului Mondial de Fotbal Feminin FIFA Franţa 2019, finaliştii vor avea oportunitatea de a relaţiona cu partenerii Visa la nivel global şi vor participa la un eveniment live pentru desemnarea câştigătorilor competiţiei. 
 
Susţinere şi premii: Pentru a răsplăti soluţiile cu cel mai mare impact, Visa va oferi 100.000 de dolari câştigătoarei fiecărei competiţii, precum şi un mentorat specializat, acces la clienţi şi la vasta reţea de parteneri ai companiei. Câştigătoarele vor primi şi bilete la meciul de deschidere a Cupei Mondiale de Fotbal Feminin FIFA, Franţa 2019. 
 
Campanie globală: Visa va lansa o companie de marketing globală “Together as One” pentru a celebra iniţiativa Visa Everywhere Initiative: Ediţia Globală pentru Femei. Opt foste finaliste şi câştigătoare VEI, reprezentând regiuni din întreaga lume, vor fi vedetele campaniei, dornice să inspire femeile să participe la concurs şi să îşi urmeze visele de a trece peste riscuri şi de a construi afaceri de succes. 
 
 
„Programul Visa Everywhere Initiative ne-a permis să adăugăm un plus de valoare produsului nostru cu ajutorul API-urilor de pe platforma Visa Developer. Astfel, am acumulat suficientă recunoaştere pentru a câştiga noi clienţi şi oportunităţi de afaceri! Pentru mine a fost o mare realizare,” precizează Amparo Nalvarte, CEO & co-fondator al Culqi. „Sunt atât de mândră că sunt una din câştigătoarele Visa Everywhere Initiative şi este o adevărată onoare să fac parte din campania Ediţiei Globale pentru Femei. Abia aştept să le încurajez pe toate femeile excepţionale care vor lua parte la această oportunitate minunată.”
 
Marcând angajamentul constant al Visa de a promova antreprenoriatul feminin, programul Visa Everywhere Initiative: Ediţia Globală pentru Femei vine în completarea recentei lansări a platformei globale She’s Next, Empowered by Visa, creată pentru a încuraja femeile care deţin mici afaceri în procesul de construire, susţinere şi promovare a afacerii lor în lume. She’s Next este susţinută de Female Founder Collective (FFC)—o reţea de companii conduse de femei care sprijină femeile. După un eveniment de inaugurare reuşit din Atlanta, GA, She’s Next şi FFC vor găzdui următorul lor eveniment astăzi, în New York, în onoarea Zilei Internaţionale a Femeii.