În primele 9 luni ale anului 2011, comerțul electronic cu plata online aînregistrat un volum de 121,4 milioane euro, în creștere cu 11% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform Romcard. ePayment a procesat89% din volumul plăților online, respectiv 106,7 milioane de euro, în creștere cu 13% față de perioada similară a anului 2010.
„Deși 2011 este un an marcat de instabilitate economică, industria comerțului electronic și-a păstrat ritmul de creștere de două cifre și rămâne în continuare o piațăîn plină dezvoltare. Mă refer în primul rând la creșterea interesului companiilor care se orientează astfel către un nou canal de vânzare și promovare, dar și la creșterea competiției în industrie, în special din partea băncilor care se arată acum mult mai interesate în dezvoltarea și promovarea acestui segment, ceea ce nu poate fi decât benefic industriei", precizează Daniel Nicolescu (foto), CEO ePayment, companie membră a PayU Group.
O altă tendință pozitivăîn industria comerțului electronic, este diversificarea coșului de cumpărături, fenomen evidențiat de creșterea înregistrată de anumite categorii de produse. Astfel, conform datelor companiei, segmentele magazinelor online care comercializează flori, cărți și cadouri au crescut cu 75%, 76% și respectiv 64% iar creșteri semnificative s-au înregistrat, de asemenea, și pe alte categorii de produse, precum jucării (56%) sau confecții (24%), valoarea coșului mediu crescând, de asemenea, cu 21% și atingând valoarea de 69 euro.
„Evoluția acestor segmente indică faptul că românii apeleazătot mai mult la achitarea online a diferitelor cumpărături uzuale iar creșterea numărului de magazine online determină dezvoltarea industriei comerțului electronic, aducând noi cumpărători și stimulând adopția plăților online. În consecință, prioritatea Romcard va continua să fie îmbunătățirea permanentă a serviciilor de procesare, promovare a standardului 3D Secure și încurajare a cumpărătorilor în direcția activării cardurilor pentru a continua să beneficiem cu toții de un mediu de plată complet securizat", precizează Marin Mitroi, Director General Romcard.
Pentru finalul anului, atât Romcard, cât și ePayment confirmă estimările de la mijlocul anului, potrivit cărora, piața comerțului electronic cu plata online va depăși valoarea de 160 de milioane de euro. De asemenea, conform estimărilor companiei, în 2012 piața va cunoaște o nouă creștere, în special datorită unor produse, servicii și acțiuni de promovare noi, care vor atrage cumpărătorii online.
„Pe lângă evoluția pozitivă a comerțului electronic românesc, pentru ePayment, 2011 rămâne un an de referință, marcat de extinderea companiei în Europa prin export tehnologic și de dublarea numărului de angajați. Următoarea perioadă va fi cu siguranță foarte interesantă pentru că, dacă până acum, am vorbit de plăți online prin card și cotă de piață covârșitoare a plății ramburs, vom asista la schimbarea acestui raport atât prin dezvoltarea mai multor opțiuni de plată pentru cumpărători cât și prin adăugarea unor programe de loializare a acestora", precizează Daniel Nicolescu.