.

Wizrom Software a înregistrat o dublare a cererii de soluţii software din partea companiilor de manufacturing în prima jumătate a anului, pe fondul creşterii nevoii de viteză şi acurateţe în gestionarea comenzilor de la beneficiarii exporturilor româneşti în străinătate. „Această vară a fost marcată de o activitate foarte intensă, în sensul că pe lângă contractele de mici dimensiuni, am ajuns la o rată de mai mult de un contract de anvergură pe săptămână, un record absolut pentru ultimii şase-şapte ani. În general, un proiect de anvergură implică implementarea unei combinaţii de soluţii de tip ERP, BI, CRM, WMS, SFA şi altele, în funcţie de solicitările clienţilor”, precizează Adrian Bodomoiu (foto), Director General al grupului Wizrom, compania cu cel mai mare număr de clienţi ERP în România.


 
Lunga perioadă de incertitudine economică ce a urmat crizei economice, marcată de stagnarea cererii interne, a generat efecte neaşteptate în industrie. Obligate de stagnarea cererii interne, firmele de manufacturing s-au orientat către export, ceea ce le-a adus nu numai supravieţuirea, ci şi o neaşteptată prosperitate. La pachet, a venit nevoia de aplicaţii software cu care să gestioneze comenzile de la clienţii din afară.

Cererea neobişnuit de mare de soluţii software din partea sectorului manufacturing a generat o creştere de 5% a cifrei de afaceri a grupului Wizrom în primele şase luni ale anului, la 3,3 milioane de euro, estimarea pentru T3 fiind de asemenea optimistă.

Pe lângă manufacturing, al doilea segment care a contribuit la creşterea grupului de companii Wizrom a fost şi este domeniul auto, unde competiţia dintre dealerii şi service-urile auto a generat o cerere de software de gestiune a bazelor de clienţi, fără precedent. Motivul este evident: aplicaţiile software ajută oamenii de marketing şi vânzări, dar şi pe cei din operaţional, să le ofere clienţilor o experienţă de calitate şi să-i atragă cu programe de loializare.

Creşterea veniturilor şi menţinerea ritmului de noi contracte se datorează şi posibilităţii de licenţiere de tip Software-as-a-Service (SaaS) în loc de sistemul de licenţiere tradiţional, ceea ce permite defalcarea investiţiei în rate lunare. În plus, se conturează şi o tendinţă interesantă în rândul managerilor care utilizează ERP:
„Am remarcat reorientarea utilizatorilor de ERP de la analiza istorică şi de cuantificare la cea de predicţie şi organizare, pentru a creşte eficienţa companiei. Practic, managerii nu mai folosesc ERP doar pentru a măsura ce a fost, ci şi pentru a eficientiza activitatea curentă şi a planifica viitorul”, a explicat directorul general al grupului Wizrom.

Fondată în 1992, grupul Wizrom este una dintre companiile de top din România furnizând soluţii ERP, de eficientizare operaţională (trafic şi logistică), BI, CRM şi multe altele. Cu un total de 3.705 clienţi activi şi peste 33.000 de licenţe instalate la finele lunii iunie, Wizrom este în măsură să ofere cel mai bun software pentru orice tip de companie: de la soluţii relativ simple pentru IMM-uri, până la soluţii specializate pentru organizaţii medii şi mari ce activează în diferite verticale de piaţă precum vânzări engros şi distribuţie, retail, producţie, servicii, bănci, asigurări şi auto.

Wizrom este un integrator de produse internaţionale de renume, furnizând servicii profesionale complete, inclusiv consultanţă şi expertiză în toate categoriile de business.

Grupul Wizrom şi-a consolidat în ultimii ani prezenţa şi vizibilitatea la nivel regional, prin activitatea filialelor din Republica Moldova şi Bulgaria, demararea de proiecte cu clienţi multinaţionali în Serbia şi Ungaria, precum şi crearea unei reţele locale de parteneri certificaţi.